În 1882 - după absolvirea Seminarului Central - se înscrie la Facultatea de Medicină din București. Cu sprijinul lui Victor Babeș, în al cărui laborator de Anatomie Patologică și Bacteriologie începuse să lucreze ca preparator, își continuă studiile începând din 1889 la Paris în clinica de maladii ale sistemului nervos din spitalul Salpetrière condusă de Jean-Martin Charcot. Aici cunoaște pe Pierre Marie, cu care va întreține strânse legături în viitor, pe Joseph Babinski și Fulgence Raymond. Mai târziu va lucra cu Carl Weigert în Frankfurt a.M. și cu Emil du Bois-Raymond în Berlin. Încurajat de Pierre Marie prezintă în 1890 în Berlin la un congres international rezultatul cercetărilor asupra substratului morfopatologic în acromegalie.
În 1897 susține la Facultatea de Medicină din Paris teza de doctorat cu titlul Mâna suculentă în siringomielie. În același an - întors în țară - primește funcția de șef al serviciului de boli nervoase la spitalul Pantelimon; un an mai târziu este numit profesor la clinica bolilor nervoase a Facultății de Medicină din București.
<iframe width="480" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/au_NrfoTf6Q" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Tot atunci, în 1898, cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, realizează primul film științific din lume: „Tulburările mersului în hemiplegia organică”. Însuși Auguste Lumière recunoștea, într-o scrisoare din 29 iulie 1924:
„Comunicările dumneavoastră asupra utilizării cinematografiei în studiul bolilor nervoase mi-au trecut, într-adevăr, prin mână, într-o vreme când primeam „La Semaine médicale”, dar atunci aveam alte preocupări de ordin industrial, care nu-mi permiteau să mă consacru cercetărilor biologice. Mărturisesc că uitasem aceste lucrări și vă sunt recunoscător de a mi le fi amintit. Din păcate, puțini savanți au urmat calea deschisă de dumneavoastră. ”
La 25 octombrie 1899, medicul Alexandru Bolintineanu a susținut la Paris o teză de doctorat despre coxotuberculoză care se baza pe studiul mersului bolnavilor din filmele realizate la Spitalul Pantelimon. Considerate pierdute multă vreme, o bună parte din acestea au fost descoperite în 1975, de către reporterul TV Cornel Rusu, într-un fișet de-al profesorului.
În 1906 este ales membru al Academiei Române, unde rostește discursul de recepție Progresele și tendințele medicinii moderne.
În anul 1909 apare la Paris monografia La Cellule Nerveuse, cu o prefață elogioasă a renumitului histolog spaniol Santiago Ramón y Cajal.
Devine din ce în ce mai cunoscut și apreciat în cercurile științifice de specialitate internaționale; în 1912 este ales membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris.
În 1919 clinica de boli nervoase se mută la Spitalul Colentina, unde va rămâne timp de 41 de ani. Aici se înconjoară cu o echipă de colaboratori valoroși, care vor constitui nucleul Școlii Românești de Neurologie.
Întreprinde cercetări pe teme foarte variate, ale căror rezultate apar în numeroase lucrări ca Cercetări histo-chimice asupra fermenților oxidanți în fenomenele vieții (1924), Bătrânețe și reîntinerire (1929), Reflexele condiționate (1935, împreună cu Arthur Kreindler), Tonusul mușchilor striați (1937, împreună cu Nicolae Ionescu-Sisești, Oskar Sager și Arthur Kreindler, prefațată de celebrul neurofiziolog Sir Charles Sherrington), Determinism și cauzalitate în domeniul biologiei (1938). În afara monografiilor a publicat peste 1000 de articole în reviste de specialitate. La această activitate se adaugă participarea la numeroase congrese și reuniuni științifice, la care de multe ori a fost raportor principal.
Marinescu a fost printre primii medici din lume care a aplicat în domeniul neurologiei metode histochimice și electrofiziologice în cercetarea științifică. Rețin atenția contribuțiile sale originale asupra unor fenomene ca troficitatea reflexă, cromatoliza, neuronofagia, degenerescența retrogradă ca urmare a secțiunii axonilor. Prin cercetări la ultramicroscop a aplicat datele teoriei coloizilor la structura neuronului.
În 1925 la aniversarea a 100 de ani de la nașterea lui Charcot, dintre toți discipolii a fost ales Marinescu să evoce personalitatea marelui maestru.
În 1925 la aniversarea a 100 de ani de la nașterea lui Charcot, dintre toți discipolii a fost ales Marinescu să evoce personalitatea marelui maestru.
Din testamentul lui Marinescu: „... Plecând în lumea din care nimeni nu s-a întors vreodată, n-aș voi să supăr pe nimeni, dar adevărul totuși trebuie spus: prea multă nedreptate este în blagoslovita Țară Românească”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu