Faceți căutări pe acest blog

joi, 30 august 2012

Arhitectura traditionala


Rebuilding a Traditional Wooden House in Romania from Basil Brooks on Vimeo.

Tudor Arghezi - Cunoasterea poetica

1. Drama cunoaşterii poetice

Activitatea literară a lui Arghezi se desfăşoară pe mai bine de şapte decenii, într-o varietate de forme publicistice fără precedent. Astfel, Arghezi a alternat poezia cu ziaristica, a fondat reviste şi ziare, a scris pamflete, romane şi povestiri. Se poate spune că Arghezi a fost o personalitate singulară şi incomodă care, chiar dacă a colaborat la numeroase publicaţii, nu a aderat afectiv şi intelectual la spiritul acestora. Ca şi Al. Macedonski mai devreme, Arghezi străbate în mod firesc mai multe şcoli şi vârste literare, astfel încât se poate spune că a interferat cu toate curentele literare ale epocii sale, fără însă ca vreunul să îl poată revendica în mod legitim.

vineri, 24 august 2012

Iia romaneasca in constiinta universala contemporana

„Oare există tablou mai încântător decât o țărancă română, îmbrăcată în costum popular, cu fustă roșie sau oranj, cu broboada galbenă aruncată peste cozile negre, cu ochii mari, negri și luminoși (...) sau o doamnă româncă, cu veșminte splendide, cu un minunat văl alb sau galben, țesând la război?“. Aceasta este ultima propoziție din introducerea semnată de Regina Elisabeta pentru cartea prietenei sale, Lady Katherine Hoare, apărută la Londra, în 1910.