Nedeile. Despre „nedei“ se ştie că au avut un rol important în viaţa populaţiei româneşti din satele de munte cu aşezări risipite. Au contribuit la întreţinerea unităţii etnoculturale şi la întărirea legăturilor sociale dintr-un areal larg.
Erau totodată instituţii premaritale, cu importante atribuţii în iniţierea şi selecţia maritală, ducând la înrudirea şi întovărăşirea multor familii. Cât despre datele pentru ţinerea nedeilor, apreciate în popor drept „sfinte“, acestea au respectat principalele sărbători ale calendarului bisericesc ortodox din lunile de vară: 24 iunie (Sânziene), 29 iunie (Sf. Petru şi Pavel), 20 iulie (Sf. Ilie), 15 august (Sf. Maria) etc.
Târgul de fete de pe Muntele Găina. se desfăşura, an de an, în prima duminică după Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Pe Muntele Găina se adunau tineri şi gospodari din cele patru mari ţinuturi: Alba, Cluj, Bihor şi Zarand, cu scopul de a-şi desface aici minunatele produse meşteşugăreşti, ba chiar în speranţa că mulţi tineri îşi vor găsi, cu această ocazie, ursitul sau ursita.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, locuitorii din Munţii Apuseni urcau, de cu seară, pe platoul Găinei. Dis-de-dimineaţă, doi delegaţi din partea moţilor şi doi din partea crişenilor trăgeau o linie de despărţire între cele două tabere, astfel încât moţii îşi aşezau merindele în partea de răsărit, iar crişenii în partea de apus.
Cât despre „mândre“… Fetele care doreau să participe la acest târg se pregăteau ani întregi pentru ziua cea mare, când îşi luau cu ele zestrea, în speranţa că îşi vor găsi cu această ocazie viitorul soţ. Fiecare familie, care avea fată de măritat, îşi ridica un cort în care expunea zestrea şi îi aştepta pe peţitori.
Feciorii nu se lăsau nici ei mai prejos. Se adunau şi ei însoţiţi de familiile lor sau cel puţin de protectori (patroni) aleşi şi aduceau cu sine ceea ce era mai bun, mai ales o curea frumoasă plină de argint şi aur. Iar după ce îşi alegeau mireasa, urma o „încredinţare“ înaintea publicului, ce consta în schimbarea de năfrămi numite „credinţe“.
Moţii credeau că numai o astfel de încredinţare, ce se săvârşea pe culmea Găinei, putea să aducă noroc tinerei familii. Apoi se lua prânzul şi se încingea jocul sau hora peste întreg târgul, în câte opt şi zece grupe separate, formate din moţi şi crişeni, care îşi adresau tot felul de satire. Din aceste glume se iscau adesea mici certuri, care erau aplanate de către delegaţii însărcinaţi cu păstrarea ordinii, pentru a nu degenera în bătăi sau, aşa cum se zicea, în „nerânduieli“.
La apusul soarelui, însă, toate bune şi frumoase. Oamenii începeau să plece râzând şi glumind. Crişeanul, fiind mai iute la fire şi rău la mânie fiindcă nu şi-a putut vinde oalele, începea să le spargă cu bâta. Moţul, în schimb, dorind ca oalele cumpărate să ajungă mai repede acasă, le dădea de-a rostogolul din deal…
Până de curând, peste optzeci de sate aveau loc stabil de târg pe Muntele Găina, unde îşi aduceau spre desfacere produsele specifice. Ne referim aici la locuitorii din Sârbeşti (vestitele sumane împodobite), Leleşti, Leheceni, Sălişte de Vaşcău, Hălmăgel, Târnăviţa, Cărpinet, Criştiorul de Jos, Obârşa, Vadu Crişului, Bârsa (vase de lut de o rară frumuseţe), Râşculiţa (spete de ţesut), Bulzeşti (războaie de ţesut), Juncu de Munte (fluiere de diferite forme şi mărimi) şi din Vidra (vase de lemn). Pe fondul acestui vechi obicei, astăzi s-au dezvoltat forme noi de manifestare artistică, prin care se valorifică selectiv vasta moştenire a folclorului plastic, muzical, coregrafic şi literar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu