Pictura Universala - Gheorghe Tattarescu

Gheorghe Tatarescu - Renasterea Romaniei 1850

"Romania moderna 11 februarie 1866"

Agar in desert 1870

Speranta

Sfantul Dumitru

Terasa de pe Monte Pincio

Gheorghe Tattarescu (n. octombrie 1820, Focșani, d. 24 octombrie 1894, București) a fost un pictor român, un pionier al neoclasicismului în pictura românească.
A început să picteze ajutându-l pe unchiul său, Nicolae Teodorescu (1799 – 1880), zugrav de biserici. Continuă studiul picturii la Școala de zugravi din Buzău, fondată de unchiul său. În 1844, împreună cu unchiul său, pictează mănăstirea Rătești.

Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, obține o bursă de studii la Academia San Luca din Roma (Italia) (1845 – 1851). Aici i-a avut ca profesori pe Natale Carta (1790 – 1884), Giovanni Silvagni (1790 – 1853) și Pietro Gagliardi (1809 – 1890). Sub îndrumarea profesorilor săi, se formează în spiritual academismului Italian, executând copii după Rafael Sanzio, Bartolomé Estéban Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni și alții.

Tattarescu a participat la revoluția de la 1848. A pictat portretele revoluționarilor Gheorghe Magheru, Ștefan Golescu aflați în exil, iar în 1851 pictează portretul lui Nicolae Bălcescu (în trei replici aproape identice).
Idealul eliberării naționale și al edificării unei Românii moderne este transpus în compoziții alegorice cu subiect revoluționar (Renașterea României, 1849, 11 Februarie 1866 - România Modernă, 1866[1]) sau cu subiect patriotic (Unirea Principatelor, 1857).

O mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase, creând un stil personal influențat de academismul italian și parțial de iconografia tradițională bizantină. În perioada 1853 – 1892, cu ajutorul elevilor săi, a pictat, în spirit neoclasic, peste 50 de biserici din București (biserica Sf. Spiridon) și Iași (Mitropolia din Iași),[necesită citare] precum și Biserica Greacă din Brăila sau biserica mănăstirii Ciolanu din județul Buzău[2]
Împreună cu Theodor Aman a înființat, în 1864, Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi și directorul ei în anii 1891 – 1892.

sursa