După ocuparea nordului Bucovinei în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Numeroşi români bucovineni au fost arestaţi, omorâţi, deportaţi, bisericile au început să fie închise, aşa încât multe familii au început să treacă noua graniţă şi să vină în România.
Un astfel de grup a fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 1941. Atunci, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului: Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Igeşti, Crasna, Ciudei, Budineţ, Cireşul, Crăsnişoara Veche, Crăsnişoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordăneşti, au plecat către România, fiind decişi mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice. Cei din fruntea grupului au purtat trei cruci, icoane şi steaguri albe, arătând că nu doresc să facă niciun rău, ci doresc libertatea. Au spus autorităţilor sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc. Ajunşi în apropierea graniţei au fost întâmpinaţi cu foc de mitraliere. După încetarea focului, răniţii rămaşi în viaţă au fost aruncaţi împreună cu cei morţi în gropi comune. Cei care au reuşit să fugă au fost căutaţi în împrejurimi, astfel încât foarte puţini participanţi au rămas în viaţă. După două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia şi Kazahstan, doar circa 10% dintre ele supravieţuind deportării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu